Jurnalul lui all_by_myself

De ce este atat de usor sa fim rai, sa ne ranim cu vorbe grele, dar cand trebuie sa fim buni ne este atat de greu si de cele mai multe ori nu prea reusim?
Ce se intampla cu noi? Am uitat sa fim buni, am uitat sa spunem un lucru bun, o vorba buna?
De unde izvorul acesta de ura, rautate pentru cei din jur?
Ma uitam zilele trecute la cei de langa mine: la vecini, la prieteni, cunostinte, la oamenii de pe strada, niste straini pentru mine...Fiecare sa aiba el cat mai mult, sa fie el primul si sa aiba el tot. What a fuck? Ce se intampla? Sunt singura care mai crede in cuvinte frumoase, in fapte bune fara recompensa?
Sa fiu mai concreta, deunazi la servici o colega si-a dat demisia si a fost ultima ei zi de munk. N-am avut niciodata divergente cu ea, insa cei din birou mereu au avut. M-am gandit k, fiind ultima ei zi la firma, ar fi frumos sa-i urez succes mai departe, in viata si am pupa-o. Mi s-a reprosat intr-un fel k nu sunt solidara cu restul. Pentru simplul fapt k am fost draguta cu ea. Nu mi-a venit sa cred!
Ce ne costa sa fim mai buni unii cu altii? Ce ne costa atat de mult incat nu ne permitem?