25 lei

Dragii mei, am o mare bucurie astazi! Am publicat, in sfarsit, CARTEA SECRETELOR, de DEEPAK CHOPRA! Pe masura ce lucram la ea, imi dadeam seama ca este o carte EXTRAORDINARA! Chopra s-a intrecut pe el insusi, daca pot sa spun asa! Este un manual de spiritualitate , o carte care nu trebuie sa lipseasca din casa noastra. Pe masura ce ne insusim secretele prezentate in ea, simtim ca ceva se schimba in noi, ca evoluam fara efort si intr-un mod care ne aduce o bucurie fara seaman! Cred ca, dupa ce o veti citi, veti intelege ce vreau sa spun si veti fi cuprinsi de aceeasi bucurie pe care o resimt si eu, de cand am citit-o. Cartea ne schimba complet si ne deschide orizonturi nebanuite. Va doresc lectura placuta, bucurie si Lumina, pe calea pe care am pornit cu totii, alaturi ca Unul! Cu drag, Monica http://www.editura-foryou.ro/

Iata o prezentare a cartii si un fragment din ea:

Cartea secretelor este cea mai rafinata si mai profunda dintre cartile lui Deepak Chopra, de pana acum. Vreti sa stiti raspunsurile la secretele vietii? Dati-mi voie sa va recomand sa incepeti chiar de aici.

                                            KEN WILBER, autor al volumului A Brief History of Everything

Orice viata este o carte a secretelor, care asteapta sa fie deschisa. In ea se gaseste secretul iubirii perfecte, alaturi de secretul vindecarii, al compasiunii, al credintei si secretul cel mai evaziv dintre toate: cine suntem noi cu adevarat. Oricat de apropiate ne-ar fi aceste raspunsuri, inca mai suntem un mister pentru noi insine, iar ceea ce tanjim cel mai mult sa aflam ramane cuibarit adanc inauntrul nostru. In cautarea sa continua de a ne inalta experienta, Deepak Chopra a identificat cincisprezece secrete, care formeaza firul narativ al acestei carti inaltatoare si a vietilor noastre, deopotriva.

Cu totii vrem sa stim cum sa ne gasim sufletul pereche, ce cariera ar trebui sa urmam ca sa fim impliniti, cum sa traim o viata cu inteles si cum sa ne invatam copiii. Cu totii cautam o realizare personala, o turnura, o revelatie care sa aduca cu sine un nou inteles. Cartea secretelor – o distilare cristalina a intuitiilor profunde si a intelepciunii adunate de-a lungul vietii, de unul dintre marii ganditori spirituali ai vremurilor noastre – ne ofera un instrument nou si rafinat, ca sa realizam tocmai aceste lucruri.

Daca nu am investi atatea eforturi in negare, in reprimare si in indoiala, viata ar fi o revelatie continua. E nevoie de mii de alegeri pentru a tine inchisa cartea secretelor, dar e suficienta o singura clipa de intelegere, pentru a o deschide din nou. Poarta incuiata se afla inauntrul nostru – si tot acolo este si cheia. Primul pas catre a o gasi este sa recunoasteti ca nimeni nu ne ascunde niciun fel de cunoastere, in afara de noi insine. Si nici nu exista altcineva care stie raspunsurile. Aceasta este o carte de indicii, de sfaturi, de strafulgerari de intuitie si imaginatie – orice este necesar, ca sa ne ajute sa intoarcem cheia in broasca. Va sosi clipa cand veti putea spune, cu adevarat, trebuie sa stiu; nu mai pot sa astept nici macar un moment. Puteti lua cuvintele Noului Testament chiar literal: „Cere si ti se va da, bate si ti se va deschide.” Nu trebuie sa capatati dreptul sa bateti la usa; nu trebuie sa stiti mai mult decat stiti deja. Chiar urmatorul vostru gand, urmatorul sentiment sau urmatoarea actiune pot sa fie suficient ca sa dezvaluie cele mai profunde secrete spirituale.

Deepak Chopra este o autoritate bine cunoscuta in domeniul vindecarii minte-corp, autor al mai multe de 55 de carti si fondator al Chopra Center for Wellbeing. Cartile lui au fost publicate in mai mult de 35 de limbi. Cartii Secretelor i-a fost acordat marele premiu , in cadrul Nautilus Book Awards, in 2005. Alte carti scrise de Deepak Chopra sunt: Calea spre iubire, Vindecarea sufletului de frica si suferinta, Intinereste si traieste mai mult, Viata dupa moarte, Pacea este calea, Cele sapte legi spirituale ale succesului, Cum sa-L cunosti pe Dumnezeu si multe altele.

Introducere

 

SA DESCHIDEM CARTEA SECRETELOR 

 

Cea mai mare dorinta din viata unui om nu vizeaza hrana, banii, succesul, statutul social, siguranta, sexul si nici macar dragostea sexului opus. Timpul si oamenii au inteles aceste lucruri si, chiar si in aceste conditii, sfarsesc prin a se simti cu adevarat nesatisfacuti – de cele mai multe ori, chiar si mai nesatisfacuti decat erau la inceput. Cea mai profunda sete din viata unui om este secretul care e revelat doar atunci cand o persoana doreste sa scoata la lumina, o parte ascunsa a Sinelui. In traditiile intelepciunii antice, aceasta a fost o cautare profunda a celei mai pretioase perle a existentei noastre, un mod poetic de a spune ca fiinta umana trebuie sa inlature apele superficiale, sa se cufunde in profunzimile sale si sa scotoceasca cu rabdare, pana cand va gasi acea perla nepretuita.

Perla este numita esenta, suflul lui Dumnezeu, apa vietii, nectarul sfant – etichete care, in epoca noastra prozaica, ar purta numele de transformare . Metamorfoza reprezinta schimbarea radicala a formei, asa cum o larva se transforma in fluture. In termeni umani, acest lucru inseamna transformarea fricii, a agresiunii, a indoielii, a nesigurantei, a urii si a golului sufletesc, in opusul lor. Poate fi atins, cu adevarat, acest deziderat? Un lucru este sigur: acea sete secreta care erodeaza sufletele oamenilor nu are nimic in comun cu lucrurile exterioare, cum ar fi bani, statut social si siguranta. Eu‑l cel mai profund este cel care tanjeste dupa sensul vietii , sfarsitul suferintei si raspunsuri la enigmele despre dragoste, moarte, Dumnezeu, suflet, bine si rau. O viata traita superficial nu va raspunde la aceste intrebari si nu va satisface nici necesitatile care ne imping sa le formulam.

Descoperirea dimensiunii ascunse din interiorul tau reprezinta singurul mod de a potoli cea mai profunda sete.

Odata cu progresul stiintei, acest dor de cunoastere ar fi trebuit sa paleasca – insa el a devenit si mai puternic. Nu exista „fapte” noi de descoperit, in ceea ce priveste dimensiunile ascunse ale vietii. Nimeni nu mai are nevoie sa examineze analizele suplimentare ale pacientilor care trec prin experienta din preajma mortii, sau sa experimenteze alte imagini de rezonanta magnetica ale yoghinilor care mediteaza profund. Acel pas al experimentarii si‑a indeplinit misiunea si putem fi siguri de urmatorul fapt: constiinta va fi urmata de creier, oriunde ar merge ea. Neuronii nostri pot inregistra cele mai inalte experiente spirituale. Totusi, intr‑un anumit mod, voi si cu mine stim mai putin despre misterul vietii, decat strabunii nostri.

Traim in Epoca Creierului Avansat – cortexul cerebral – care s‑a dezvoltat foarte mult in ultimul mileniu si care a umbrit creierul stravechi, instinctiv, rudimentar. Cortexul este adesea numit noul creier – si totusi, vechiul creier a detinut suprematia in fiinta umana, timp de milioane de ani, asa cum o detine acum in cazul celor mai multe dintre vietuitoare. Creierul vechi nu poate da nastere unor idei, ca prin farmec – sau nu poate citi, dar are puterea de a simti si, mai presus de toate, de a fi. Creierul vechi este cel care i‑a determinat pe strabunii nostri sa simta apropierea unei prezente misterioase, pretutindeni in natura.

Acea prezenta care poate fi intalnita in orice particula a Creatiei impregneaza si viata noastra. Suntem o carte plina de secrete care asteapta sa fie deschisa, cu toate ca este posibil sa ne vedem in termeni cu totul diferiti. Suntem fie muncitor, tata, mama, sot sau sotie, un client care viziteaza magazinele dintr‑un mall, in cautarea unui nou produs, fie un spectator care asteapta nerabdator urmatorul spectacol.

Cand traim adevarul unei singure realitati, orice secret este revelat fara efort sau lupta.

 Totul se reduce la vechea alegere a separarii sau a unitatii. Vreti sa fiti macinati, sfasiati intre fortele eterne ale intunericului si ale luminii? Sau vreti sa renuntati la separare si sa imbratisati intregirea? Sunteti fiinte care se comporta, gandesc si simt intr‑un anumit mod. Spiritualitatea ingemaneaza aceste aspecte, intr‑o singura realitate. Gandirea nu este mai presus de sentiment; simtirea nu i se opune, cu incapatanare, creierului avansat. Actiunea se petrece atunci cand atat gandul, cat si sentimentul spun: „Asa este”. Singura realitate poate fi recunoscuta pentru ca, de indata ce sunteti acolo, experimentati fluxul vietii, fara obstacole sau rezistenta. In acest flux intalniti inspiratie, dragoste, adevar, frumusete si intelepciune – acestea fiind aspecte firesti ale existentei. Acum o mie de ani, o astfel de afirmatie nu ar fi intalnit niciun contra‑argument. Spiritul a fost acceptat peste tot, ca adevarata sursa a vietii. Astazi trebuie sa privim misterul existentei cu ochi noi, deoarece, fiind copii ai stiintei si ai ratiunii, am devenit orfani ai intelepciunii.

Prin urmare, aceasta carte trebuie sa functioneze pe doua planuri. Mai intai, trebuie sa va convinga ca dimensiunile ascunse ale vietii adapostesc, cu adevarat, un mister. Apoi, trebuie sa va inspire sa simtiti pasiunea si devotamentul cu ajutorul carora puteti accede la acest mister. Acesta nu este un proiect pe care sa‑l amanati, pana cand veti fi pregatiti. Ati fost pregatiti, inca din momentul in care ati uitat sa intrebati cine sunteti si de ce sunteti aici. Din pacate, majoritatea dintre noi continua sa indeparteze mii de experiente care ar putea face din metamorfoza, o realitate. Daca nu am acorda atata atentie negarii, reprimarii, indoielii, fiecare viata ar fi o revelatie permanenta.

In cele din urma, trebuie sa credeti ca viata voastra merita sa fie investigata cu pasiune si devotament total. Mii de decizii marunte au tinut cartea secretelor inchisa – dar un singur moment poate sa o deschida iar.

Intelegem la modul literal, ceea ce spune Noul Testament: „Cere si ti se va da, bate si ti se va deschide”. Este atat de simplu. Veti cunoaste fiecare secret al vietii, atunci cand veti putea spune: Trebuie sa stiu. Nu mai pot astepta niciun moment. Buddha asezat sub un copac Bodhi, si Iisus care s‑a luptat cu demonii in desert sunt reprezentari simbolice ale aceleasi drame a sufletului, iar voi v‑ati nascut pentru a le repeta. Nu va indoiti niciodata de acest lucru: sunteti cea mai importanta fiinta din lume, pentru ca, la nivel de suflet, sunteti lumea insasi. Nu trebuie sa castigati dreptul de a cunoaste. Urmatorul vostru gand, sentiment sau actiune poate sa scoata la iveala cea mai profunda intelepciune spirituala, care curge la fel de pura si libera precum apele de munte, primavara. Sinelui ii este imposibil sa tina secrete fata de el insusi, la nesfarsit, oricat de mult am fost invatati sa credem altfel.